Cererea pentru lucrătoare sexuale a crescut în Germania, odată cu debutul campionatului de fotbal EURO 2024, notează Realitatea Plus.
Acum, autoritățile din orașele gazdă ale campionatului de fotbal se văd nevoite, odată cu venirea în număr mare a suporterilor, să găsească soluții pentru cererea mult prea mare pentru prostituate, care depășește oferta locală.
Și dacă în ceea ce privește berea, stocurile nu se termină… la capitolul serviciilor sexuale, Germania trebuie să aducă „ajutoare”, deoarece cererea este mai mare decât se așteptau.
Oficialii din Köln intenționează să trimită mai multe lucrătoare pe străzi, în condițiile în care sute de mii de fani încă sunt așteptați să sosească.
„Membrii noștri nu se tem de a fi copleșiți, ci mai degrabă așteaptă cu nerăbdare să primească câțiva clienți în plus pe durata Campionatului European”, a declarat Kolja-André Nolte, reprezentant al Asociației profesionale pentru servicii erotice și sexuale, care numără peste 1.000 de membri.
În Dortmund, unde sunt cazați mulți suporteri ai Angliei, se anticipează o „rată ridicată de ocupare în bordeluri”, potrivit purtătorului de cuvânt al autorităților germane locale, Christian Stein.
De asemenea, Stuttgart dorește să atragă mai multe prostituate pentru a răspunde cererii crescute.
În schimb, autoritățile din Düsseldorf se arată, totuși, precaute în administrarea acestui fenomen. Aici, Departamentul de Sănătate din acest oraș a anunțat că își extinde opțiunile de testare pentru infecțiile cu transmitere sexuală, în zilele de meci.
FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia